C.J.R.A.E. Mehedinți funcţionează în baza ordinului nr. 5555/2011 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a centrelor judeţene/al municipiului Bucureşti de resurse şi de asistenţă educaţională şi a hotărârii Consiliului de administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinți de înfiinţare a CJRAE Mehedinți prin decizia nr. 247 din data de 13.01.2006 a inspectorului şcolar general.

CJRAE Mehedinți reprezintă o instituţie de învăţământ special integrat specializată în oferirea, coordonarea şi monitorizarea de servicii educaţionale specifice acordate copiilor/elevilor, cadrelor didactice, părinţilor şi membrilor comunităţii, pentru a asigura tuturor accesul la o educaţie de calitate, precum şi asistenţa necesară în acest sens.

CJRAE Mehedinți coordonează, monitorizează şi evaluează, la nivel judeţean activitatea  centrului  judeţean  de  asistenţă  psihopedagogică  (CJAP) şi a cabinetelor de asistenţă psihopedagogică, a centrelor şi cabinetelor logopedice interşcolare, colaborează cu centrele şcolare pentru educaţie incluzivă în vederea asigurării serviciilor educaţionale specializate, coordonează, monitorizează şi evaluează servicii specializate de mediere şcolară.

 

 

CJRAE Mehedinți dezvoltă următoarele servicii:

  1. a) servicii de asistenţă psihopedagogică şi orientare şcolară şi profesională, furnizate prin centrele judeţene şi prin cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică;
  2. b) servicii de terapii logopedice, furnizate prin centrele şi prin cabinetele logopedice interşcolare;
  3. c) servicii de evaluare,  orientare/reorientare dinspre  şcoala  specială  spre  şcoala  de  masă  şi  invers,  prin intermediul comisiei de orientare şcolară şi profesională, la propunerea serviciului de evaluare şi orientare şcolară şi profesională din cadrul CJRAE, în baza prevederilor ar 54 alin. (2) din Legea nr. 1/2011;
  4. d) servicii de mediere şcolară, furnizate de mediatorii şcolari;
  5. e) servicii de consultanţă pentru educaţie incluzivă, furnizate de centrele şcolare pentru educaţie incluzivă;
  6. f) servicii de formare, prin parteneriate cu instituţii abilitate să ofere formare iniţială, conform unor acorduri-cadru, în baza prevederilor ar 239 alin. (2)-(4) din Legea nr. 1/2011;
  7. g) servicii de informare şi consiliere pentru cadre didactice, copii, părinţi, precum şi pentru alţi membri ai comunităţii;
  8. h) servicii de consiliere şi prevenire a delincventei şi predelincvenţei juvenil

De serviciile CJRAE Mehedinți beneficiază:

  1. a) copii, elevi şi tineri;
  2. b) părinţii sau aparţinătorii legali ai copiilor;
  3. c) personalul angajat în unităţile de învăţământ sau în alte instituţii care acţionează în domeniul problematicii copiilor;
  4. d) membri ai comunităţii local

Director,

Prof. Liliana Bianca BORUGĂ